CONCURS ANIVERSAR - 3 ANI DE AMVERI Instagram
REGULAMENT CONCURS INSTAGRAM
SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI
Organizatorul Concursului ”CONCURS ANIVERSAR - 3 ANI DE AMVERI” (denumit în continuare „Concursul”) este AMVERI KNIT DESIGN SRL cu Sediul: Stei, str. Andrei Muresanu, bl.5, sc.C, ap.11, cod poștal 415600, jud. Bihor, J5/1709/2020, CUI RO 43092423 (denumit în continuare „Organizatorul”).
Concursul se va derula conform prevederilor prezentului Regulament, (denumit în continuare „Regulament”) care este obligatoriu pentru toți participanții. Organizatorul își rezerva dreptul de a modifica sau schimba regulamentul, cu obligația de a anunță publicul în mod oficial, în aceeași maniera în care a fost făcută și informarea inițială.
SECȚIUNEA 2. LOCUL ȘI DURATA DESFĂȘURĂRII CONCURSULUI
Concursul se va desfășura în perioada 22.11.2023 - 01.12.2023 pe contul de Facebook al brandului AMVERI la adresa: https://www.instagram.com/amveri.knitwear/ și presupune înscrierea prin 2 acțiuni obligatorii la postarea dedicată concursului.
SECȚIUNEA 3. DREPTURI ȘI CONDIȚIILE DE PARTICIPARE
Concursul este accesibil tuturor persoanelor fizice, indiferent de naționalitate, domiciliu, rasă, sex sau religie, rezidente în România, care respecta condițiile prezentului regulament și care urmează indicațiile prezente în acest Regulament pentru a-și valida participarea.
Nu pot participa angajați ai Organizatorului, ai agenției de publicitate și ai celorlalte companii implicate în aceasta acțiune, precum și rudele de gradul I ale acestora. Participarea la acest concurs are valoare de acceptare integrală, liber consimțită și în afara oricărei constrângeri a prevederilor prezentului regulament. Dreptul de participare aparține în exclusivitate al participantului care îndeplinește condițiile impuse de Regulament.
Dreptul de participare la concurs este anulat automat în situația în care o persoana furnizează date sau informații false, eronate sau necorespunzătoare în completarea datelor personale.
Pentru a putea participa la Concurs, participanții trebuie să aibă un cont valid de Instagram, completat cu o adresa de email validă sau un număr de telefon valid.
SECȚIUNEA 4. PROTECȚIA DATELOR PERSONALE
Prin participarea la Concurs, Participanții confirma cunoașterea prevederilor Regulamentului și își exprima acordul în privința acestora. Potrivit prevederilor legii, anunțarea câștigătorului și a Premiului este un eveniment public. Participarea la Concurs constituie acordul câștigătorului privind faptul că numele sau și Premiul obținut va fi făcut public potrivit legislației române în vigoare. Datele personale privind numele câștigătorilor vor fi utilizate pentru anunțarea publică a câștigătorului despre rezultatul extragerii la sorți.
Datele cu caracter personal vor fi prelucrate pentru transmiterea de materiale publicitare, informări cu ultimele noutăți, cu privire la concursuri/tombole și promoții inițiate și oferite de Organizator și/sau pentru întocmirea de evidente statistice, dacă participantul a consimțit în acest sens.
Organizatorul asigură tuturor participanților respectarea drepturilor legale recunoscute prin Legea nr. 677/2001, dreptul la informare, dreptul de acces, dreptul de intervenție asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, dreptul de a se opune la prelucrarea datelor personale care îi privesc și dreptul de a solicita ștergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteți adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată în atenția AMVERI KNIT DESIGN SRL, cu sediul în Stei, pe adresa de e-mail office@amveri.ro
SECȚIUNEA 5. MECANISMUL CONCURSULUI
Concursul va fi anuntat în data de 21 Noiembrie 2023 pe pagina de Instagram. Extragerile vor avea loc în data de 2 Decembrie 2023 tot pe pagina de Instagram. Vor fi 13 extrageri aleatorii din lista de comentarii folosind site-ul commentpicker.com.
Utilizatorii se pot înscrie la concurs în perioada 22.11.2023 ora 20:00 - 01.12.2023, ora 23:59, astfel:
1. Trebuie să scrie un comentariu la postarea dedicată de promovare a concursului în care introduce (“Tag/Etichetează”) numele a 3 prieteni. Această postare se găsește pe pagina de Instagram a organizatorului.
2. Trebuie sa dea like la postare. Această postare se găsește pe pagina de Instagram a organizatorului.
În momentul în care cele 2 condiții sunt îndeplinite, înscrierea este validă.
Important: Dacă participantul scrie mai multe comentarii distincte în care introduce (“Tag/Etichetează”) numele a 3 prieteni (alții decât cei deja etichetați în alte comentarii proprii) atunci Participantul are mai multe șanse de câștig la extragere.
SECȚIUNEA 6. PREMIILE CONCURSULUI
Sunt oferite 13 premii după cum urmează:
-
Premiului 1: Un voucher 1200 lei, valabil tot anul 2024.
-
Premiului 2: Un voucher 600 lei, valabil tot anul 2024.
-
Premiului 3: Un voucher 300 lei, valabil tot anul 2024.
-
Premiile 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12 și 13: Câte un voucher de 100 de lei pentru fiecare câștigător.
Toate voucherele vor putea fi folosite doar pe site-ul organizatorului: www.amveri.ro, ele fiind oferite sub forma unor coduri speciale.
Premiile vor fi oferite după extragere și după ce câștigătorii iau legătura cu noi.
Valabilitatea tuturor voucherelor este începând din ziua extragerii și tot anul 2024, respectiv din 02.12.2023 și până în 31.12.2024
SECŢIUNEA 7. DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORULUI
Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți cu ajutorul site-ului https://commentpicker.com/, în data de 02.12.2023.
Toți participanții trebuie să îndeplinească condițiile Regulamentului. Cei care nu respecta cele 2 condiții, nu vor fi validați în extragere și se va acorda premiul altor participanți care îndeplinesc condițiile Regulamentului.
SECȚIUNEA 8. NOTIFICAREA ŞI PREDAREA PREMIULUI
Fiecare câștigător va fi anunțat în ziua extragerii pe contul de Instagram al organizatorului, în cadrul unor postări in sectiunea Story/Poveste
În plus, câștigătorii vor fi contactați prin intermediul mesageriei specifice Instragram de către Organizator, folosind username-ul cu care aceștia s-au înscris în concurs. Dacă în urma acestei încercări, oricare dintre câștigători nu revendica sau dacă refuză premiul în 3 zile lucrătoare, ne rezervăm dreptul de a extrage alt participant câștigător.
Organizatorul nu este responsabil pentru întârzierea anunțării câștigătorilor din motive care nu țin de el.
SECȚIUNEA 9. DREPTURI DE AUTOR
Participantul este unic responsabil asupra oricăror consecințe directe sau indirecte ce pot apărea ca urmare a postării unor imagini inadecvate sau cu drepturi de autor pe facebook.com sau instagram.com
SECȚIUNEA 10. ÎNCETAREA CONCURSULUI
Prezentul Concurs vă înceta de drept la data de 01.12.2023, ora 23:59, și poate înceta înainte de termen numai în cazul producerii unui eveniment de forță majoră - de natura a face imposibilă derularea, sau în cazuri excepționale, în care organizatorul nu mai poate continua concursul.
SECȚIUNEA 11. REGULAMENTUL CONCURSULUI
Regulamentul Concursului este disponibil în mod gratuit pe profilul de instagram a AMVERI. Prin participarea la acest Concurs, participanții sunt de acord să se conformeze acestui Regulament. Orice modificări ale prezentului Regulament vor fi comunicate pe https://www.instagram.com/amveri.knitwear/
SECȚIUNEA 12. TAXE ȘI IMPOZITE AFERENTE
Organizatorul campaniei nu este răspunzător de plata altor taxe sau a altor obligații financiare legate de premiul oferit, acestea căzând în sarcina persoanei câștigătoare.
SECȚIUNEA 13. LITIGII
În cazul unor litigii apărute între AMVERI și participanții la concurs, acestea vor fi soluționate pe cale amiabila. Dacă nu este posibila rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile implicate în litigiu vor înainta litigiul spre soluționare instanțelor române competente.
AMVERI, prin AMVERI KNIT DESIGN SRL